
A fost odată ca niciodată o fată cu păr creţ, care nu ştia cum să scape de buclele rebele ce-i înconjurau faţa. Cu toate că lumea din jur se uita la cârlionţii ei cu jind, ea voia să scape de ei. Întrebarea: “Nu-mi dai părul ăsta mie?” o irita la culme. Ba, cum nu? L-ar fi dat pe gratis, dar nu putea.
Anii au trecut, iar ea nu contenea să apeleze la tot felul de tertipuri, să scape de cârlionţii nărăvaşi. A găsit diverse soluţii: perii, plăci şi relaxarea buclelor cu soluţii chimice. Doamne, ce mandră şi fericită era când vântul îi flutura şuviţele lungi şi fine! Era o senzaţie de nedescris, pe care o savura din plin. Mai greu era în zilele ploioase, chiar şi cele de vară, când se ascundea sub tot felul de căciuli şi umbrele. Murea de ciudă când se trezea cu părul ondulat din cauza umezelii!
Asta a continuat aşa mult timp, până când, la un moment dat, şi-a adus aminte de cârlionţii ei năzdrăvani. Şi ce dor o mai lovi!!! Era cam târziu, căci buclele deveniseră un fel de cânepă fără viată. Atunci a început o altă luptă. Misiunea: trezirea buclelor la viaţă. Jurământul: fără placă de acum încolo. Au urmat zile în care părul creţ stătea îngrozitor, iar tentaţia de a pune mâna pe placă era enormă, dar fiindcă fata, devenită femeie în toată firea deja, era parolistă, nu a cedat.
Încet, încet, cârlionţii au reapărut, exact ca ghioceii după o iarnă grea. Ce se mai bucura de ei! Acum, protagonista noastră şi-a învăţat lecţia. Ştie că a greşit. De aceea, vrea să le transmită mesajul ei şi celorlalte cârlionţate care se ascund în spatele unor şuviţe drepte. Vrea să le spună că buclele trebuie răsfăţate, nu neglijate! Va face totul pentru a-şi face vocea auzită. Tocmai de aceea a creat acest blog.
Am încălecat pe-un şampon fără sulfaţi si v-am spus povestea aşa.